Peter Costea – anuntul candidaturii

Dragi prieteni,

Cu multă emoţie şi afecţiune creştină mă bucur să pot împărtăşi cu voi toţi intenţia de a candida la alegerile europarlamentare din luna mai 2019. 

Doresc să vă reprezint în Parlamentul European pe toţi cei care, împreună cu mine, împărtăşiţi aceleaşi valori creştine şi principii fundamentale ale democraţiei. Astfel că, în data de 24 noiembrie 2018, mi-am anunțat în mod oficial candidatura în calitate de candidat independent.

Pentru cei care nu mă cunoaşteţi sau nu aveţi suficiente informaţii despre mine ofer mai jos informații relevante despre viaţa mea, precizând că m-am născut în județul Bihor, într-o familie de oameni simpli, cu mijloace de trai modeste, dar iubitori și împlinitori ai valorilor creștine, ceea ce a reprezentat pentru mine adevărata bogăție și baza formării mele ca om și profesionist.  

Studii și formări profesionale:

  • În timpul regimului comunist, am plecat din Romania din cauza persecuției religioase, însă ca adult am fost privilegiat să devin un om educat, obținând în 11 ani de studii 6 diplome universitare, de la prestigioase universități ale Americii și Europei. Am completat ulterior studiile universitare cu un doctorat în diplomație (1989) și un alt doctorat în jurisprudență (1990) și am obținut licențierea ca avocat în baroul Statului Texas.
  • Experiența profesională și implicarea în mișcarea creștină din România.
  • Profesez avocatura de peste 28 de ani în orașul Houston, Texas, Statele Unite și sunt calificat să pledez cazuri în toate tribunalele Statului Texas, precum și în fața Curții Supremă a Statelor Unite.
  • În cei 28 de ani de avocatură, am reprezentat mii de indivizi în litigii împotriva marilor companii americane și globale. Multe din cazurile mele au apărut în publicații prestigioase din Statele Unite. 
  • În toți acești ani, am dobândit o vastă expertiză pentru a putea reprezenta și pleda cauze în diferite foruri, atât naționale cât și internaționale. 

Voi fi onorat să pot folosi experiența profesională și capacitățile mele de expertiză pentru a pleda cauza României și a mișcării creștine din România în Parlamentul European.

Mă pasionează promovarea și protejarea valorilor creștine, a libertăților fundamentale, a democrației și a statului de drept. În anul 2005 am fost unul din fondatorii mișcării pro-familie din România, iar în 2007 am înființat Alianța Familiilor din România, organizație a societății civile a cărei președinte am onoarea să fiu de atunci și până în prezent.

În perioada 2005-2006 am condus prima încercare de revizuire pe calea inițiativei cetățenești a Articolului 48 din Constituția României, pentru protejarea căsătoriei și familiei naturale, iar în perioada 2015-2018 am fost implicat și în cea de-a doua inițiativă similară, participând activ la mobilizarea publicului în sprijinul referendumului din octombrie 2018. 

 Valorile și obiectivele urmărite

Obiectivele majore, pe care voi pune accentul și le voi promova în calitate de europarlamentar, atât în spațiul European, cât și în România sunt:

  • dezvoltarea unei culturi pro-viață, pro-familie, în favoarea valorilor creștine care ne reprezintă și ne sunt comune;
  • promovarea libertății religioase și de conștiință;
  • nediscriminarea cetățenilor români în Uniunea Europeană;
  • stimularea unui mediu economic favorabil micilor întreprinzători;
  • stimularea dezvoltării unor locuri de muncă bine plătite în România, în concordanță cu pregătirea profesională a fiecărui individ;
  • reafirmarea rolului de promotor a valorilor creștine, pe care România trebuie să și-l asume, ca națiune preponderant creștină, în spațiul European;
  • promovarea și fortificarea democrației și a statului de drept în România. 

Va fi o campanie electorală atipică, construită pe o platformă electorală fundamentată pe valorile democrației creștine. 

Concretizarea convingerilor și valorilor mele constă în faptul că din 2005 și până în prezent, am făcut zeci de demersuri oficiale în sprijinul valorilor creștine și a libertăților noastre fundamentale. 

Am făcut aceste demersuri din convingere, cu integritate, perseveranță și pasiune în fața unor instituții ca Parlamentul României, Curtea Constituțională a României, în fața  Avocatului Poporului, a Parlamentului European, a Agenției Europene pentru Drepturi Fundamentale, a Comisiei de la Veneția, a Consiliului Europei, a Organizației Națiunilor Unite și a altor foruri similare.  

De asemenea, am făcut demersuri practice pentru familiile României în forurile internaționale, unul dintre cele mai concludente exemple fiind cazul familiei Bodnariu. Am avut onoarea să fiu unul din avocații familiei Bodnariu în anii 2015-2016, oferindu-mi serviciile pro bono. Timp de aproape un an am muncit cu abnegație pentru eliberarea copiilor din custodia Barnevernet, până când cazul a fost înregistrat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în toamna anului 2016.

Importanța sprijinului și susținerii dvs!

Îmi exprim dorința de a ajunge să vă reprezint cu demnitate și integritate în Parlamentul European. Pentru aceasta sunt necesare ajutorul și implicarea dvs. în demersul strângerii celor 100.000 de adeziuni și semnături, precum și un procent de minim 3% din voturile exprimate la alegerile europarlamentare din anul 2019. 

Candidatura mea din 2019 va fi a doua candidatură la Parlamentul European. În anul 2014 am candidat, de asemenea, în calitate de independent și am obținut peste 42.000 de voturi, respectiv 0,75% din procentul total. 

Consider că a fost un început bun și îmi exprim credința și speranța că împreună vom finaliza în anul 2019 ceea ce am început acum 5 ani. 

Vizitati costea-parlamentuleuropean.ro