Antena 3: Protest la Ambasada Norvegiei, pentru o familie de romani ai carei copii au fost luati de autoritati

Peste 300 de persoane au protestat, sâmbătă, la Ambasada Norvegiei, după ce serviciile sociale norvegiene ar fi luat abuziv cei cinci copii ai familiei Bodnariu şi ar fi deschis procedura adopţiei internaţionale pentru ei, transmite Mediafax.

Protestul a fost organizat în sprijinul familiei formate din românul Marius Bodnariu, inginer IT, soţia sa norvegiancă Ruth, asistentă medicală, şi cei cinci copii ai lor, stabiliţi cu toţii în Norvegia. Copiii, dintre care cel mai mic are doar câteva luni, au fost luaţi de la părinţi de Serviciul de protecţie a copilului din Norvegia, Barnevernet, în noiembrie, după ce cele două fete, cele mai mari din familie, ar fi spus că primesc corecţii fizice de la părinţi. De asemenea, părinţii ar fi suspectaţi de îndoctrinarea religioasă a copiilor.

Mai mult pe www.antena3.ro

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *