David Phelps concerteaza pentru prima data in Romania

David Phelps concerteaza pentru prima data in RomaniaDavid Phelps, unul dintre cei mai îndrăgiţi artişti ai muzicii gospel contemporane, va concerta la Sala Palatului din Bucureşti, în data de 19 iunie a.c. David Phelps s-a remarcat în lumea muzicală datorită vocii sale spectaculoase pe care a pus-o în valoare prin colaborarea cu bine-cunoscuta formaţie gospel, Gaither Vocal Band. Pe lângă albumele scoase în cei 8 ani de colaborare cu prestigiosul grup, Davis Phelps a înregistrat şi câteva albume solo incluzând 3 colecţii cu muzică de Crăciun.

Talentul remarcabil al artistului şi compozitorului Phelps a fost încununat de aprecierea pe care a primit-o din partea publicului de-a lungul timpului. Însuşi George W. Bush a primit cu entuziasm muzica solistului, iar vocea sa spectaculoasă i-a adus numeroase premii Grammy şi Dove. Prin muzica sa, David inspiră publicului nevoia de închinare autentică iar versurile sale duc către „imaginea de ansamblu” a tot ceea ce este viaţă şi dătător de viaţă, Iisus Hristos.

Pe lângă succesul fenomenal pe care l-a cunoscut alături de Gaither Vocal Band, lansarea albumului solo „Revelation”, l-a plasat pe David Phelps în rândul celor mai mari artişti contemporani ai genului muzical gospel. Adevărata valoare a muzicianului nu constă doar în aptitudinile muzicale dovedite, ci şi în felul în care el le valorifică, amintind în fiecare dintre concertele sale de Cel care i-a dăruit acest dar.

Pentru un artist care are aproximativ 150 de concerte în fiecare an, decizia de a include şi România pe lista ţărilor gazdă din turul european desfăşurat la începutul acestui an, este una pe care publicul a primit-o cu deschidere şi entuziasm. Organizatorii promit o seară de neuitat alături de tenorul care are capacitatea de a depăşi 3 octave într-o manieră în care profesionalismul, talentul şi sacrul se îmbină în forma cea mai bună.

Discografia lui David Phelps conţine 5 albume de studio – “The voice” (2008) , “Life is a church” (2005), “Revelation” (2004), “David Phelps” (2001) şi “Journey to grace” (1994), la care se adaugă 3 albume live şi 3 albume cu muzică de Craciun.

Evenimentul se va desfăşura pe data de 19 iunie la Sala Palatului – Bucureşti şi va începe cu orele 20:00. Biletele vor fi puse în vâzare prin Eventim începând cu data de 30 martie a.c. şi vor fi disponibile în reţelele de magazine Germanos, Vodafone, librăriile Humanitas, Cărtureşti şi online pe http://www.eventim.ro/. Preţurile biletelor este de 50 RON

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *